Aflată la a noua carte de poezii, poeta Oana Andrei, renaște ca pasărea Phoenix, din propria cenușă.Departe de părinți și surori, Oanbella, cum o alint și acum, își plânge durerea ca un copil bătut/ care n-a înțeles/ unde a greșit și-și cântă iubirea, fiind convinsă că raiul e-un zâmbet/ nu o grădină. Între chipurile luminoase ale amintirilor, chipul mamei are cea mai intensă strălucire pentru că mama (bunica) avea inima, gândurile, vorbele și mâinile calde, curate.Între poeziile memorabile, cea mai frumoasă, mai însuflețită și mai armonioasă mi se pare: Re-înviere: Iartă-măprimavarăcând înfloresc, iarta-mă lume, că te iubesc.Iarta-mă copile, că te-am născut, iartă-mă viațăcă te-am durut.Iartă-mă cer, albastru senin, că nici măcar țienu mă închin.Iartă-mă pădure, că scriu poezii, iarta-mă, Doamne, că aștept să vii.Iartă-mă iubite, când, frumoasă, adorm suspinânddorul de casă.Oana Andrei este o poetă duioasă iar poezia ei este una a esențelor între "Înălțări" și "Adâncuri". Petruș Andrei - membru al Uniunii Scriitorilor din România
